Noul prototip Ferrari, în dezvoltarea căruia a fost implicat activ Schumacher, a fost testat de fostul pilot german de F1 marţea trecută pe circuitul de la Nürburgring, unde Schumi a fost păcălit de o curbă de mare viteză.
Curba "Schwedenkreuz" i-a creat probleme pilotului german în momentul în care acesta a intrat în ea cu peste 250 km/h. Căluţul cabrat a lovit un perete protector de la marginea pistei, lucru care a avariat maşina destul de serios. Însă Schumi a scăpat nevătămat, ba chiar a continuat testele cu alt prototip. Iată că porecla "Iadul Verde" a acestui circuit l-a afectat, până la urmă, şi pe Scumi, deşi pilotul german a mai testat maşini Ferrari aici.
Conform purtătorului său de cuvânt, în momentul accidentului se aflau două persoane în maşină. Unele speculaţii afirmă că cealaltă persoană ar fi fost fiul său de 9 ani, Mick, proaspăt debutant în karting, însă Schumi neagă acest lucru. Surse neoficiale au declarat că şoferul era, de fapt, pilotul de teste al Ferrari, Raffaele DeSimone, care îl avea în dreapta sa pe Schumacher. Dar în poza din stânga puteţi vedea clar cine conducea şi cine era în dreapta lui.